(Un gand)    Uneori viața ne duce prin zile în care nu mai știm dacă să mergem înainte sau să ne oprim și să plângem.

Zile în care tot ce am construit pare că se clatină,

zile în care tăcerea doare mai tare decât orice cuvânt rostit.

 

 

 

> Dar tocmai în acele clipe grele,

când inima noastră pare sfâșiată și fără răspunsuri,

Dumnezeu lucrează cel mai profund.

 

 

 

> Nu atunci când râdem,

ci atunci când plângem în tăcere,

El este cel mai aproape.

Nu atunci când ne simțim tari,

ci atunci când ne recunoaștem slăbiciunea,

El ne întinde mâna și începe să repare ceea ce nici noi nu mai știm cum să salvăm.

 

 

 

> Dacă citești aceste rânduri și inima ta este obosită,

vreau să îți spun ceva:

Nu ești singur.

Durerea ta nu este în zadar.

Fiecare lacrimă căzută pe pământ este adunată în palmele Lui.

Și într-o zi, toate rănile tale vor deveni mărturia ta.

Mărturia că ai căzut, dar nu ai fost lăsat jos.

Că ai fost frânt, dar nu abandonat.

Că Dumnezeu nu a uitat de tine nici măcar o secundă.

 

 

 

> Ține-te de credință, chiar și atunci când mâinile îți tremură.

Și vei vedea cum, încet-încet, inima ta va renaște din cenușă.